REVISTA DE ASISTENTA SI MEDIERE SOCIALA

Epistemologie sociala- Asistenta sociala ca stiinta

Asistent social Sandu Stefan Antonio

 

 

 

Din perspectiva epistemologica traditionala, trebuie pusa problema caracteristicii de stiinta valida a asistentei sociale.

Pentru ca o disciplina sa fie validata ca stiinta aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii epistemice:

      1. Sa aiba un referential propriu (sa existe undomeniu, o zona a cunoasterii in care disciplina sa poata avea pretentia de suveranitate).
      2. Sa aiba o metodologie proprie de cercetare
      3. o modalitate de validare a rezultatelor cercetarii

 

  1. Spatiul de atribuire(referentialul propriu)

    2. Pentru a gasi care este spatiul de atribuire cel mai specific asistentei sociale trebuie in prealabil identificata zona din campul social in care asistenta sociala se defineste ca avind prioritate. Cel mai propriu spatiu de cercetare al asistentei sociale ca stiinta, in interpretarea epistemologiei clasice este metodologia interventiei sociale.

    Ca stiinta asistenta sociala capata un caracter autoreflexiv, centrandu-se asupra interventiei pe spatiul social. Distingem astfel intre asistenta sociala ca stiinta si asistenta sociala in act ca interventie propriu-zisa.

  2. Metodologia proprie de cercetare

    3. Asistenta sociala trebuie sa aiba o metodologie de cercetare care sa-I fie proprie. Cum in aceasta acceptiune asistenta sociala ca stiinta se refera la analiza obiectiva a tehnicilor folosite sub aspectul aplicabilitatii metodelor si tehnicilor si eficientei acestora.

  3. Modalitatile de validare

Validarea cercetarii este data de coincidenta dintre predictia eficientei si eficienta reala in practica a metodelor de interventie,

In aceasta acceptiune epistemologica clasica asistenta sociala este o metastiinta (teorie de ordin secund asupra domeniului insusi -asistenta sociala efectiva ca practica sociala).

Cele mai radicale definiri exclud caracterul de stiintificitate al asistentei sociale tocmai datorita unui spatiu propriu de atribuire, si a unei metodologii proprii de cercetare.

Perspectiva psihologizanta tinde sa anexeze asistenta sociala (datorita caracterului pragmatic interventionis, si a numeroaselor teorii si terapii preluate din psihologie) psihologiei, psihopedagogiei, sau psihologiei sociale, ca actiune psihosociala asupra individului aflat in dificultate (alta decat maladia psihica). Interventia este o forma de psihoterapie derivata din curentul existentialist umanist, centrata pe persoana sau problema.Psihologia cerceteaza individul sub diverse aspecte(procese psihice, temperament, personalitate,etc). Psihologia sociala studiaza individul in relatiile sale dinamice cu grupurile sociale cu societatea in ansamblu.Interventia se realizeaza la nivelul individului, si problemele sale. Clientul ca individ este beneficiarul direct al interventiei.

Perspectiva sociologizanta priveste asistenta sociala ca o forma de socioterapie de reinsertie sociala, iar asistentul social un specialist in sociologie aplicata, microsociologie, sociologii de ramura.

Sociologia studiaza societatea sub aspectul structurii si functionarii acesteia, a dinamicii generale, a fenomenelor sociale.Individul intereseaza doar ca actor social ( persoana care manifesta un comportament orientat catre scop, sau joaca un rol social ce deriva dintr-un status).Interventia se realizeaza la nivelul clientului persoana , grup in disfunctionalitate sociala, privit ca sistem integrat in mediul social.Beneficiarul interventiei este societatea deoarece disfunctionalitatea unui subsistem afecteaza functionalitatea intregului sistem.Clientul este beneficiar indirect al interventiei deoarece "functionalitatea sa sociala "este raportata la ansamblul social prin standardele acestuia.Clientul se percepe ca beneficiar al serviciilorsociale, deoarece el percepe cresterea calitatii propriei vietimai rapidecat functionarea sistemului social.

Epistemologia contemporana introduce conceptele de stiinta de granita, stiinta interdisciplinara si transdisciplinara.

Spatiul de atribuire (universul de cercetare) al asistentei sociale din paradigma epistemologica interdisciplinara este campul social, perceput ca spatiu in care individul-actor social interactioneaza cu alte sisteme sociale, si se manifesta ca personalitate. Individul este simultan actor social si personalitate.

Ca stiinta interdisciplinara asistenta sociala preia de la alte stiinte cu care se invecineaza (vezi capitolul calitatea vietii obiectiv prioritar al asistentei sociale).spatiul de atribuire -campul social, metodologia si sistemul de validare a cunostintelor.

Preluand din sociologie conceptele de socializare, disfunctie sociala, marginalizare, excludere, defavorizare, vulnerabilizare, devianta, etc, precum si din psihologie si psihologia sociala concepte precum dezvoltare, abuz, dependenta,agresivitate,etc asistenta sociala isi construieste propria teorie si metodologie, prin operationalizarea conceptelor preluatre, dintr-o perspectiva proprie, sistemic interventionista.. Asistenta sociala se autonomizeaza metodologicprin diferentierea obiectivelor interventiei.

Ca interventie asistenta sociala apare ca facilitarea acesului clientului la resurse., facilitarea dezvoltarii personale a individului, amelioprarea functionalitatii sociale a individului, si schimbarea starii clientului.

Resursele la care se faciliteaza accesul clientului pot fi

  1. ale clientului
  2. ale societatii,
  3. ale agentiei
  4. ale mediului social
  5. ale asistentului social

Dupa natura lor aceste resurse pot fi de

  1. ordin material-financiare
  2. structural organizationale
  3. informationale
  4. emotional-afective

Metodele si tehnicile utilizate in investigarea spatiului social si in interventie sunt preluate din sociologie, psihologia sociala, socioterapie, psihoterapii, adaptate specificului asistentei sociale, Asistentul social identifica fenomenele disfunctionale la nivelul microsocial evidentiaza dimensiunile si particularitatile acestora, apoi intervinepentru remedierea disfunctiei sesizate

    1. Lucrul de caz prezinta in sine atat dimensiunea investigare-evaluare cat si cea de actiune interventie. Lucrul de caz desi prezentat traditional la nivelul individului se extinde in cazul acestei paradigme la interventia asupra grupului comunitatii societatii in ansamblu. In sfarsit, al treilea aspect il constituie caracterul relativ al deficientelor. Spre deosebire de cea patologica, senescenta fiziologica se instaleaza fara seisme prea evidente, dat fiind faptul ca organismul in general si psihicul in special antreneaza rezerve compensatorii si echilibrari specifice deosebit de complexe. Asa de pilda, desi maximumul inteligentei se situeaza intre 16 si 25 de ani, dupa aceasta varsta nu se inregistreaza o scadere evidenta, ci dimpotriva, de multe ori se obtin performante si mai mari sau cel putin constant superioare, ceea ce se datoreste nu aparitiei unei noi capacitati, ci imbunatatirii organizarii activitatii si perfectionarii schemelor de generalizare, sinteza sau abstractizare, varsta a treia devenind astfel, mai mult si o varsta a intelepciunii nu numai o varsta a cumularilor de factori negativi, biologici si psihologici.

Portretul psihologic al virstnicului poate prezenta urmatoarele elemente:

Tumultul ideilor scade, se manifesta momente de declin intelectual urmate de momente de constientizare a declinului pe care il reprezinta aceste momente, de unde teama de angajare in discursuri pentru a nu aparea un astfel de vid. In aceste conditii se manifesta reticente verbale, timiditate si autism.

Se manifesta o mai mare inflexibilitate a opiniilor si rationamentelor, capacitatea de demonstratie argumentata devine restrictiva si se manifesta o revenire cu predilectie la aceleasi probleme, o inflatie discreta a subiectivitatii si o accentuare a operarii in cadrul unor categorii absolute (adevar - fals, bun - rau, corect - incorect).

Dupa 70 de ani sunt caracteristice momentele de observatie linistita, contemplativa a evenimentelor din jur, un fel de conduita de spectator, fara emotii prea mari dar cu o liniste si un confort interior strabatute de meditatii pertinente.

Se pierde sau diminueaza capacitatea de evaluare cronologica. Pe de o parte cronologia interna, legata de ritmurile biologice (ora de masa, culcare etc) functioneaza corect iar pe de alta parte evaluarea timpului, a datei, a zilei si uneori a anului devine adesea confuza. Se manifesta si confuzionism spatial.

Sentimentul de izolare sociala, de abandonare a profesiunii, tendinta la egocentrism, conservatorismul, lentoarea unor functii cognitive pledeaaza pentru continuare unor tipuri de imbatrinire psihologica.

1.3 Modificari sociale specifice varstei a III-a

Pensionarea

Unii teoreticieni sustin ca pensionarea si efectele ei negative sunt intr-o relatie de inversa proportionalitatea cu satisfactia in munca. Fenomenul nu este universal valabil si el trebuie sa fie raportat la diferite tipuri de atitudini exprimate de catre virstnici si care sunt grupate in:

  1. dorinta de a se odihni;
  2. dorinta de a ramine activ;
  3. insatisfactia fata de activitatea trecuta, asociata cu o pozitie de resemnat;
  4. atitudinea de frustrat, vinovat, plin de regrete fata de o viata lipsita de sens.

De munca sa erau legate statusul si rolurile sale care acum decad, il egalizeaza doar cu ceilalti pensionari. Munca sa era canalul cel mai important de alimentare informationala. Ori, iesirea la pensie intrerupe, blocheaza acest canal si, de unde inainte putea sa apara stress-ul de suprasolicitare, acum se iveste la orizont un altul pe care l-am putea denumi “stress-ul de subsolicitare”.

 

Epistemologie sociala | Modificari biopsihosociale| Filiatia in dreptul contemporan| Autonomie si identitate| Strategii pentru Schimbare| Risc interventie schimbare| FRDS| EDITURA CRISTAL| LIBRARIA VIRTUALA CRISTAL

 Revista de asistenta si mediere sociala (home page)